„Magia Dezvoltării Personale” a ajuns la cea de-a treia ediție. De această dată, am vizitat Colegiul Național Pedagogic Ștefan Velovan din Craiova.
Am fost așteptați cu entuziasm de către un grup mare de copii într-un amfiteatru, o sală mult mai mare decât ne-am așteptat. Ne-a prins foarte bine această îmbunătățire, semn că evenimentul nostru crește frumos și că învățăm mereu lucruri noi cu fiecare oportunitate.
Evenimentul a fost deschis de Buzatu Ramona Maria, asistată de Lavinia Nasta, care au reprezentat Fundația Autonom. Acestea au împărtășit cu elevii despre implicarea fundației în evenimente care promovează educația și dezvoltarea tinerilor.
„Creatorul de Visuri,” nimeni altul decât antreprenorul Răzvan Jianu, a vorbit cu elevii despre importanța unei viziuni clare pentru viitor și necesitatea depunerii efortului zilnic pentru a o atinge.
Elevii au participat cu entuziasm, au răspuns la întrebări, au urcat pe scenă și au fost dornici să afle mai multe despre antreprenoriat.
Au arătat curiozitate și dorința de a învăța cum pot începe o afacere și au fost deschiși să descopere elementele cheie ale unei afaceri și importanța colaborării cu ceilalți. Fiecare interacțiune ne-a învățat ceva nou.
Cu mare entuziasm, Mario Popescu Magic i-a întâmpinat pe elevi. Mario i-a captivat cu numerele sale de magie, fiecare dintre ei dorindu-și să fie ales pentru a urca pe scenă alături de magicianul nostru.
Mesajul său final i-a motivat și bucurat, iar mulți au rămas pentru o sesiune de autografe cu speakerii.
Iubim să organizăm astfel de evenimente, care pot ajuta generația de mâine. În plus, oferim, pe lângă oportunitățile de dezvoltare, acele momente de divertisment, la care nu toți au acces.
Și, dacă prin eforturile noastre, putem influența în bine măcar viața unui singur copil, înseamnă că am trăit cu adevărat, așa cum spune poetul!